TRUST THEM, THEY ARE BLOGGERS …

În timp ce răsfoiam paginile internetului căutând câteva bloguri frumoase am realizat că este destul de greu să găsesc ceva care să îmi capteze atenția cu adevărat. Și după aproximativ o oră de căutări, am decis să vă împărtășesc părerile mele despre două bloguri care mi-au atras atenția: unul pentru că este foarte bine scris și structurat, celălalt pentru că este exact opusul celui dintâi.

Așadar, voi analiza articole din două bloguri ale unor oameni cunoscuți: cel al Andreei Raicu și cel al lui Tudor Chirilă. Însă, vreau să precizez că este o pură coincidență, deși la prima vedere nu pare a fi, ținând cont că între cei doi există o legătură pe care noi toți o știm.

Articolul care mi-a plăcut îi aparține Andreei Raicu și îl puteți vedea aici.

Imagine

Este un articol frumos, impresionant, la care mulți dintre cei care l-au citit au plâns. Textul este coerent, corect gramatical și cu un impact emoțional puternic. Fontul este lizibil și paragrafele sunt echilibrate. Nu este un text mare, iar parcurgerea lui este ușoară. Dar există și un mic gol, acela că nu sunt folosite diacriticele. Însă, voi continua să citesc articolele de pe blogul Andreei pentru că îmi place cum scrie și cum știe să ne atingă prin cuvinte.

Și trecând in cealaltă parte, pot spune că da, mi-a atras atenția și blogul lui Tudor Chirilă, dar într-un mod negativ. Acesta scrie despre el, despre viața lui de zi cu zi. Mie personal nu mi se pare un blog atragător, care să te facă să îl citești. Am ales un articol despre care voi vorbi și pe care îl găsiți aici.

Imagine

După cum putem observa, deși Tudor folosește diacritice, fontul nu este lizibil, iar acest lucru îngreunează citirea textului. Paragrafele sunt inexistente, iar textul este sec, plictisitor și obositor. Singurul lucru care iese în evidență în acest articol este titlul, acesta fiind bolduit.

Așadar, putem concluziona că există o diferență clară între stilurile celor doi, atât la nivelul conținutului, dar și la cel al formei, cât și o încercare diferită de a atrage cititorii.

Continuă lectura

Standard